Context
BCR Open România, ajuns în 2009 la cea de-a 16-a ediţie, este considerat cel mai important eveniment sportiv internaţional organizat în România. Evenimentul sportiv organizat în Bucureşti face parte din ATP World Tour 250 series ce include 15 turnee care se desfăşoară pe teren de zgură în decursul unui an.

Noua identitate vizuală BCR Open România vorbeşte despre măiestria şi spectaculozitatea jocului de tenis pe terenul de zgură
Datorită statutul câştigat de BCR Open România în cadrul ATP şi reputaţiei construite atât pe plan naţional cât şi internaţional încă de la prima ediţie din 1993, organizatorii turneului din Bucureşti au simţit nevoia transformării numelui acestui eveniment într-un brand cu premise de creştere la un nivel de valoare similar cu cel al turneelor cu tradiţie. La începutul anului 2009, organizatorii evenimentului au înaintat echipei BrandTailors provocarea de a reîmprospăta identitatea vizuală a BCR Open România.
Provocare
Pentru echipa de consultanţi BrandTailors, misiunea asumată a acestui proiect a pornit cu observarea comportamentului şi evaluarea atitudinilor publicului turneului, a jucătorilor români care participă la acesta, precum şi a percepţiei tenisului în rândul românilor.
În urma procesului de audit, consultanţii BrandTailors au redefinit obiectivele acestui proiect propunându-şi astfel ca următoarele ediţii ale BCR Open România să atragă publicul tânăr către tenis şi implicit către arenele BNR pe perioada desfăşurării evenimentului.
Soluţie
În urma evaluării în profunzime a percepţiei şi atitudinilor tinerilor în raport cu tenisul, echipa de consultanţi BrandTailors a concluzionat că soluţia strategică trebuie articulată de asemenea manieră încât să dărâme bariera mentală pe care o are publicul tânăr – “tenisul este un sport adult”.

Versatilitatea identităţii vizuale este validată de pluralitatea suporturilor comunicării de brand şi facilitează păstrarea coerenţei brand-ului
Demersul de înţelegere a originii acestei bariere, a scos la iveală o contradicţie surprinzătoare: deşi tinerii sunt conştienţi de nivelul înalt de spectaculozitate şi energie pe care-l emană tenisul, respondenţii au afirmat că acest sport este practicat cu preponderenţă de adulţi ca urmare a costurilor implicate.
Mai mult decât atât, tenisul este prin excelenţă un sport de tehnică, de anduranţă atât fizică cât şi mentală; este un sport de intuiţie dublat de foarte multă muncă. Astfel că pentru a ajuta turneul să îşi întinerească audienţa, soluţia strategică trebuia să transceadă acestor asocieri “adulte” şi să se focuseze pe elementul spectaculozitate a acestui sport.
“La nivel de concept de identitate, AS-ul mi s-a părut perfect. Cred că AS-ul este magistral prin puterea sa de a aprinde imaginaţia tinerilor care se visează campioni şi de a genera cea mai plină de energie reacţie a publicului în general.” a declarat Melania Nemeş – Senior Graphic Designer.
La nivel de execuţie, echipa de designeri BrandTailors a ales să reprezinte AS-ul prin traiectoria şi urma pe care o lasă mingea pe tuşă, evitând astfel prezenţa unei mingi, element perimat prin folosirea excesivă la nivel de identitate vizuală a turneelor de tenis.
Identitatea vizuală a fost completată cu un caracter de literă derivat direct din grosimea liniei de tuşă. Ulterior logotip-ul a fost irizat pe alocuri de impactul pe care-l are mingea pe suprafaţa de zgură, introducând astfel în identitatea brand-ului descrierea tipului suprafaţă pe care se desfăşoară turneul.
Prin execuţia noii identităţi vizuale a BCR Open România, designerii BrandTailors reuşesc să surprindă complexitatea unui brand de eveniment sportiv: “AS”-ul reprezentând spectaculozitatea, “tuşa” regulile jocului, “zgura” tipul de turneu, toate acestea reprezentate într-o manieră grafică ce reuşeşte să transmită energia tânără a tenisului. Mai mult, noul logotip a fost gândit în spiritul versatilităţii, permiţând astfel aplicări pe o diversitale largă de formate.
Definind AS-ul ca cea mai puternică formă de atac a unui jucător de tenis şi ca lovitura ce îmbină perfect măiestria tehnică cu strălucirea norocului, BCR Open România capătă o asociere de brand fundamentală – talentul şi ambiţia participanţilor care asigură un grad înalt de spectaculozitate meciurilor de tenis care se joacă în fiecare în septembrie pe arenele BNR din Bucureşti.

Culoarea din 2009 a turneului va fi culoarea zgurii; pentru anii următori, BCR Open România pregăteşte deja culori mult mai surprinzatoare
Promisiunea brand-ului BCR Open România, aceea de a trăi un spectacol cu fiecare meci din turneu, capătă formă prin ideea de viteză, energie şi forţă transpuse prin intermediul noii identităţi vizuale. Maniera execuţională a noului logo BCR Open România încadrează identitatea vizuală a turneului din Bucureşti într-o paradigmă vizuală contemporană si, din punct de vedere imagine, în liga turneelor de renume.









